Teologie Ortodoxă Didactică

 

     Specializarea a fost înfiinţată în anul 2005 prin fuzionarea fostelor specializări Teologie Istorie şi Teologie Litere organizate în cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa încă din anul 1992.     Aceasta funcţionează cu acordul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi este acreditată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. În cadrul acestei specializări, pe durata a trei ani de studiu, studenţii sunt pregătiţi în primul rând pentru încadrarea în învăţământul preuniversitar ca profesori de religie. De asemenea, studenţii acestui program de licenţă pot studia şi discipline de filologie sau de istorie.

     Aceasta le deschide posibilitatea, prin urmarea unor cursuri suplimentare, de a preda în învăţământul preuniversitar şi disciplinele „Limba şi literatura română” sau „Istoria României”.

     Specializarea Teologie Ortodoxă Didactică se adresează şi educatoarelor şi/sau învăţătoarelor din sistemul educaţional românesc care doresc să urmeze cursurile unei facultăţi de specialitate.