Muzică religioasă

Prin programul de licenţă Muzică religioasă se urmăreşte asigurarea unei pregătiri la nivel superior a viitorilor profesori de muzică din învăţământul gimnazial şi liceal, a interpreților și cântăreților profesioniști, precum şi a viitorilor slujitori ai Bisericii.

 

Competenţele dobândite prin participarea la programul de licenţă Muzică religioasă vor permite integrarea absolvenţilor ca profesori şi cântăreți profesioniști, cât şi ca slujitori ai sfintelor altare în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Programul se adresează absolvenţilor cu diplomă de bacalaureat proveniţi din cadrul liceelor cu profil teologic și artistic (seminarii teologice liceale, licee de artă), precum şi absolvenţilor tuturor celorlalte licee cu profil laic. Misiunea ştiinţifică a specializării presupune dezvoltarea cunoaşterii şi a potenţialului artistic, promovarea creaţiei artistice şi cercetărilor proprii precum şi a celor interdisciplinare, în latura teoretică şi, mai ales, practică.

 

Programul de licență Muzică religioasă cuprinde cursuri teoretice, seminarii și lucrări practice, organizate modular. Planul de învățământ este structurat pe durata a trei ani de studiu. În prima parte (semestrele I, II și III) sunt studiate discipline teoretice, cu precădere. În partea a doua (semestrele IV, V și VI), accentul se pune în principal pe activitatea practică. Pe tot parcursul programului de licență Muzică religioasă se studiază disciplinele modulului Psihopedagogic – nivel I, cuprinzând disciplinele Psihologie, Pedagogie I și II, Didactica specialității, Practică pedagogică și TIC, fără de care, conform legislației în vigoare, absolvenții nu pot deveni profesori calificați în învățământul preuniversitar. Prin studierea tuturor disciplinelor prezente în plan, s-a urmărit eficientizarea procesului didactic, prin valorificarea experienței acumulate de-a lungul celor treizeci de ani ai facultății. Limba de predare a cursurilor și seminariilor este limba română.

 

Programul de licență Muzică religioasă răspunde cerințelor legii 288/2004, privind organizarea studiilor universitare și domeniilor de specializare existente la Facultatea de Teologie.

 

Prin programul de licență Muzică religioasă se urmărește ca viitorii absolvenți să fie promotori ai culturii muzicale bisericești, ai științelor teologice și ai pedagogiei muzicale, în realizarea procesului de reformă în cadrul societății românești. Prin aceasta, facultatea își asumă ca obiectiv formarea de specialiști capabili să evalueze, să păstreze și să valorifice moștenirea religioasă a poporului român, în contextul integrării europene a României și al globalizării. Se are în vedere asigurarea mobilității profesionale în domeniu, prin stimularea creativității, a toleranței, a flexibilității de comunicare și abilităților de cercetare.

 

Durata studiilor este de 3 ani (180 de credite), cu posibilitatea înscrierii la studii de masterat (120 credite).

 

Absolvenţii care obţin cele 180 de credite au dreptul de angajare ca:Psalt (cântăreț) – 265229; Cantor – 263604; Copiator note – 265217; Profesor în învățământul gimnazial – 233002 (cu condiția promovării modulului psiho-pedagogic).