Isihie și filantropie în viața Bisericii Ortodoxe
Ediția a IV-a, Constanța, 2022
Isihasmul este marcă identitară a Ortodoxiei, nu este un curent cultural sau o ideologie, așa cum au fost atâtea care au marcat istoria umanității. Fiind un model de viață, trăirea în isihie face parte din ființa creștinismului. De aceea nu putem să precizăm clar un moment al apariției acestui model de viețuire în liniștea rugăciunii, chiar dacă dovezile patristice și istorice ne prezintă secolele VI-VII ca fiind perioada în care rugăciunea inimii, a pomenirii numelui lui Hristos, era o practică obișnuită în comunitățile monahale. Rugăciunea permanentă este o condiție a vieții în Hristos. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă la acest model de viață: „Rugați-vă neîncetat. Dați mulțumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi. Duhul să nu-l stingeți (1 Tesaloniceni 5, 17-19)”. Vedem astfel importanța prezenței în viața noastră a lucrării Duhului Sfânt prin rugăciune pentru că: „...Tot așa nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus, - decât în Duhul Sfânt. Darurile sunt felurite, dar același Duh. Și felurite slujiri sunt, dar același Domn. Și lucrările sunt felurite, dar este același Dumnezeu care lucrează toate în toți. Și fiecăruia se dă arătarea Duhului spre folos (1 Cor. 12, 3-10)”. Rugăciunea continuă devine astfel o necesitate în viața celui care se apropie de Dumnezeu ferindu-se de orice păcat prin invitarea lucrării Duhului Sfânt în viața sa: „Rugăciunea lăuntrică neîncetată este chemarea continuă și neîntreruptă a numelui lui Iisus Hristos cu gura, cu mintea și cu inima, închipuindu-ne totdeauna în prezența Lui și cerând milostivirea Lui, în timpul oricărei îndeletniciri, în orice loc, în orice vreme, chiar și în vremea somnului. Ea se rostește cu următoarele cuvinte: Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă! Și când cineva se va deprinde cu această chemare, atunci va simți o mare mângâiere în a rosti totdeauna această rugăciune, încât nu va mai putea trăi fără ea, iar rugăciunea se va revărsa singură într-însul” (Paulin Lecca, Mărturisirile sincere către duhovnicul său ale unui pelerin rus cu privire la rugăciunea lui Iisus, Edit. Sofia, 1998).
De la Sfântul Simeon Noul Teolog, la Sfântul Grigore Palama și mai târziu la Sfântul Nicodim Aghioritul sau Paisie Velicikovschi, trăirea isihastă a fost o permanență în tradiția Bisericii. Dintre reprezentanții neoisihasmului îi amintim alături de Sfântul Nicodim Aghioritul pe învățații monahi rugători Neofit Kavskokalivitul, Athanasios Parios, Cosma Etolianul și Macarie Notara. Drumul urcă spre Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, la Sfântul Paisie Velicikovschi și Sfântul Calinic de la Mănăstirea Cernica. Trăirea în rugăciunea permanentă a radiat în exterior prin dragostea față de cel aflat în lipsă, în suferință și întristare. Isihasmul a adus cu sine o reafirmare a teologiei ascezei, o reconfirmare a filantropiei și o revitalizare a culturii și învățământului. Prin catehezele sale, Sfântul Simeon Noul Teolog urmărea nu numai întărirea evlaviei, a iubirii lui Dumnezeu, ci și actualizarea teologiei patristice în viața monahilor pe care îi îndruma spre apropierea de lumina necreată a cunoașterii lui Dumnezeu în Sfânta Treime. Isihasmul a chemat la această practică nu doar pe călugări, ci și pe simpli credincioși dornici de trăirea desăvârșită a iubirii lui Dumnezeu. Neoisihasmul a radiat nu doar către comunitățile monahale din lumea ortodoxă, ci spre întreaga umanitate, pe care a invitat-o, ca prin rugăciune să experieze lucrărilor lui Dumnezeu. Tradiția Răsăritului ortodox oferă astfel umanității o bogăție inepuizabilă.
Pr. Prof. Univ. Dr. Habil. Constantin-Claudiu Cotan,
Facultatea de Teologie Ortodoxa,
Universitatea ״Ovidius” din Constanta
Istorie, cultură și mărturisire în societatea europeană
Ediția a III-a, Constanța, 2021
Anul acesta se împlinesc patru veacuri de la moartea martirică a voievodului Mihai Viteazul, un simbol al unităţii românilor. Stăpânit de dorinţa luptei anti-otomane, domnitorul muntean a primit ajutorul clerul ortodox din cele trei principate româneşti. Ierarhii români au făcut parte din delegaţiile diplomatice care au încheiat tratate de alianţe necesare formării unui front de rezistenţă militară sud-est europeană. Domnitorul se odihneşte între zidurile Mănăstirii Dealu, dar este şi astăzi, prin strălucirea chipului său eroic, un reper în istoria românilor.
În acest an se împlinesc şi două secole de la moartea lui Tudor Vladimirescu, revoluţionarul care a fost sprijinit de preoţimea ortodoxă din Muntenia. I-a stat alături până în ultimul moment episcopul Ilarion al Argeşului, despre care Ion Heliade Rădulescu spunea că: „El fu pentru Tudor ceea ce este o muză pentru poeţi. După felul muzei răsună şi coardele; după principiile amestecate ale lui Ilarion se dezvoltă şi Tudor, de-o parte coeterist cu grecii, de alta român şi pandur în toată puterea cuvântului; şi când veni timpul acţiunii, învinse natura sa de român”. Istoricul C.D. Aricescu mărturisea că: „Într-adevăr, Ilarion a fost capul mişcării de la 1821, iar Tudor braţul acelei mişcări”.
Istoricii europeni aduc anul acesta în prim plan imaginea lui Napoleon Bonaparte, liderul francez care a schimbat faţa Europei. Ideile iluminismului francez au ajuns să fie cunoscute de toate popoarele bătrânului continent. Politician abil şi strateg militar desăvârşit, Napoleon a înţeles că pentru consolidarea statului avea nevoie de susţinerea Bisericii Catolice. Fără a abdica de la principiile revoluţionare, Bonaparte a impus un Concordat Statului Papal. Deşi a redobândit unele drepturi, Biserica Catolică din Franţa a intrat într-o nouă eră, una dominată de un stat autoritar şi pragmatic. Acordul dintre Napoleon şi papa Pius al VII-lea a rezistat peste o sută de ani, iar principiile sale au devenit valabile şi prezente în toate documentele de acest fel.
Europa, dominată de cultura greco-romană, s-a transformat într-un continent creştin stăpânit de un misionarism eroic care a răspândit cuvântul Evangheliei în toată lumea. Din Asia Mică, în preajma Dunării şi până în Anglia, Galia, Spania şi nordul Africii, misionarii creştini din primele secole au contribuit la organizarea unei Biserici care îşi dezvăluie şi astăzi frumuseţea uimitoare. Deşi au trecut sute de veacuri, vestigiile, arta, dar mai cu seamă bogata literatură teologică, care nu este străină de gândirea filosofică antică, uimesc pe iubitorii spiritualităţii creştine.
Fie în Răsăritul ortodox, fie în Apusul latin, dorinţa cunoaşterii lui Dumnezeu a animat eforturile tuturor călugărilor, teologilor şi preoţilor. Trăirea pusnicească, nevoinţa postirii şi rugăciunea continuă au încununat vieţile a sute de sfinţi. Rândurile pe care aceştia le-au scris despre nevoinţele lor şi despre felul în care au ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu au înflăcărat minţile şi au încălzit inimile următoarelor generaţii de creştini dornici să-l aducă pe Dumnezeu în viaţa lor. De altfel, sublimul vieţuirii creştine este experierea existenţei lui Dumnezeu.
Pr. Conf. Univ. Dr. Habil. Constantin-Claudiu Cotan,
Facultatea de Teologie Ortodoxa,
Universitatea ״Ovidius” din Constanta
Biserica Ortodoxă Română în timpul Patriarhului Nicodim Munteanu. Cultură, pastorație și filantropie
Ediția a II-a, Constanța, 2019
Patriarhia Ortodoxa Romana a proclamat anul 2019, An comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu si Iustin Moisescu si al traducatorilor de carti bisericesti, dar si An omagial al satului romanesc (al preotilor, invatatorilor si primarilor gospodari). Tema generoasa a oferit teologilor si istoricilor posibilitatea de a-si face cunoscute preocuparile academice si de a contribui prin studiile publicate la dezvoltarea literaturii teologice cu referinta la viata si pastorirea a doi dintre marii nostri patriarhi. Raspunzand chemarii, Facultatea de Teologie Ortodoxa din cadrul Universitatii Ovidius din Constanta, a organizat in 28 octombrie 2019, conferinta internationala: Biserica Ortodoxa Romana in timpul Patriarhului Nicodim Munteanu. Cultura, pastoratie si filantropie.
Patriarhul Nicodim Munteanu a fost un om devotat unei traditii religioase mostenita din familia sa de tarani simpli stapaniti de convingerea existentei unei judecati divine si a vietii vesnice. Trairile religioase din copilarie le-a intensificat prin studiul, rugaciunea si disciplina pe care le-a gasi in Seminarul ״Veniamin Costache” din Iasi si la Academia duhovniceasca din Kiev. Cele doua institutii de invatamant au fost frecventate de numerosi teologi romani care au gasit aici dascali si biblioteci care le-au schimbat viata, transformandu-i din simpli credinciosi in oameni ai lui Dumnezeu.
In timpul Primului Razboi Mondial, Nicodim Munteanu era episcop de Husi (1912-1923), chemat sa conduca o eparhie care se gasea sub presiunea refugiatilor din Muntenia si Dobrogea, dar si sub amenintarea prabusirii frontul romanesc in fata soldatilor germani. Intr-o atmosfera de nesiguranta, tanarul episcop s-a dovedit a fi nu numai un adevarat lider intr-o perioada dificila, ci si un om curajos, vrednic sa reprezinte Biserica in vremuri grele. Astfel, episcopul Nicodim a fost delegat al Bisericii Ortodoxe Romane la Marele Sobor al Bisericii Ortodoxe Ruse din august 1917. Desi in plin razboi, trecand printr-un teritoriu nesigur, zdruncinat de revoltele bolsevice, episcopul Nicodim a reprezentat cu cinste clerul ortodox roman la prima manifestare importanta a episcopatului ortodox rus dupa caderea tarismului. Unirea Basarabiei cu Romania l-a evidentiat din nou pe episcopul Nicodim care a fost delegat sa preia conducerea clerului din teritoriul de dincolo de Prut. Prin actiunile sale a reusit organizarea Bisericii Ortodoxe Basarabene, dar si pregatirea ei pentru unirea cu Biserica Ortodoxa Romana. Desavarsirea unitatii s-a realizat prin infiintarea Patriarhiei.
Intre anii 1924-1935, Nicodim a trait retras la Manastirea Neamt, unde a fost episcop-staret. In noua sa chemare, a organizat manastirea care arata si astazi ravna cu care a muncit pentru a arata lumii valoarea unui mare locas monahal cu istorie impresionanta. Cat a activat la Manastirea Neamt s-a ocupat si cu traducerea unor lucrari teologice din limba rusa. Nicodim Munteanu a tiparit carti despre viata si trairea duhovniceasca a Sfantului Cuvios Paisie Velicicovski, monahul care a pus Manastirea Neamt pe harta marilor centre monahale isihaste.
Nicodim Munteanu a fost ales mitropolit al Moldovei si Sucevei in anul 1935, dupa moartea mitropolitului Pimen Georgescu, cel care l-a sprijinit cu devotament la inceputul episcopatului. Nicodim s-a implicat in traducerea Sfintei Scripturi, proiect cultural patronat de patriarhul Miron Cristea, reusind o frumoasa traducere a Psalmilor. Biblia Sinodala a fost tiparita in 1936, fiind asteptata cu mare interes. Pentru ca la sfarsitul lunii octombrie stocul era epuizat s-a propus realizarea unui nou tiraj. In 1944, patriarhul Nicodim a tiparit cea de-a doua editie a Bibliei din 1936. In introducere a mentionat ca el a prezidat comisia din 1930 pentru editarea primei editii integrale.
In 1939 mitropolitul Nicodim a fost ales patriarh. Pastorirea sa a fost marcata de anii grei ai celui de-al doilea razboi mondial. Patriarhul Nicodin nu a agreat regimul legionar, fapt pentru care la 30 sept. 1940, a trimis doua scrisori, regelui Mihai si generalului Ion Antonescu, seful statului, prin care le aducea la cunostinta decizia sa de a se retrage din scaunul patriarhal. Incercarea aceasta ca si cele din 29 si 30 ian. 1941, nu au avut rezultat, fiind nevoit sa ramana in fruntea Bisericii in anii razboiului si in primii ani ai dictaturii comuniste. Patriarhul Nicodim Munteanu nu a fost o unealta docila in mana comunistilor. De altfel, comunistii il percepeau ca pe un adevarat dusman care, prin atitudinea sa, le arata un dispret total.
Atitudinea sa anticomunista a fost evidentiata de refuzul sau de a calatori in Rusia. Sub presiunea liderilor comunisti a fost nevoit sa faca o vizita Patriarhiei Moscovei, dupa ce primise mai inainte vizita patriarhului Aleksei. Politica dusa de Rusia comunista si extinderea autoritatii Patriarhiei Moscovei nu erau vazute cu ochi buni de batranul patriarh. De aceea a incercat limitarea contactelor cu autoritatile comuniste de la Bucuresti care, desi il urau, nu aveau curajul sa-l inlature din fruntea Bisericii.
In vara anului 1947, patriarhul Nicodim Munteanu a fost obligat sa se retraga la Manastirea Neamt. Retragerea patriarhului, dupa vizita facuta patriarhului Aleksei, se datora dezacordului dintre intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane si guvernul comunist. Acolo, in Manastirea Neamt, la 27 februarie 1948, batranul patriarhul Nicodim a murit spre surprinderea credinciosilor, dar si a liderilor comunisti.
In acest volum am introdus studiile sustinute la aceasta conferinta internationala de o serie de cadre didactice universitare, cat si de un important numar de doctoranzi care s-au straduit sa-si prezinte propriile lor cercetari. Volumul a aparut cu intarziere din cauza dificultatilor provocate de epidemia de gripa care a ingreunat munca didactica si cercetarea academica in anul acesta 2020. De aceea, pentru a marca acest fenomen, la studiile publicate am adaugat personal un studiu despre viata Bisericii, pastorirea si atitudinea clerului in vremurile de suferinta, de boli si de epidemii.
Aduc personal multumire tuturor celor care au contribuit la alcatuirea acestui volum prin studiile pe care le-au intocmit si le-au sustinut si am convingerea ca vom putea colabora si pe viitor la organizarea unei noi conferinte internationale.
Pr. Conf. Univ. Dr. Habil. Constantin-Claudiu Cotan,
Facultatea de Teologie Ortodoxa,
Universitatea ״Ovidius” din Constanta
Biserica Ortodoxă și societatea românească într-un secol de istorie
Ediția I, Constanța, 2018
Anul centenar 2018 a fost cinstit de toti românii prin comemorarea evenimentelor care au dus la implinirea unui mare ideal politic. Marea Unire reusita de generatia anului 1918 este pana astazi ce mai importata implinire politica pentru care s-a jertfit un intreg popor. Desi nu a rezistat decat doua decenii, Romania Mare continua sa fie privita ca o realizare care s-a datorat nu doar jertfelor de pe front din timpul primului razboi mondial, ci si abilitatii pe care au aratat-o politicienii romani la negocierile de pace care au urmat si care au pus bazele Europei de astazi. România a avut in prima jumatate a secolului trecut o clasa politica de exceptie si o intelectualitate remarcabila. Alaturi de acestia s-a aflat si clerul ortodox roman pe care societatea romaneasca l-a vazut ca fiind elementul catalizator al luptei pentru idealurile nationale, unitatea poporului si progresul tarii.
Instaurarea regimului comunist, de altfel un regim politic de import si total strain romanilor, a plasat tara noastra intr-un parteneriat inegal cu Rusia comunista care a dictat timp de trei decenii politica de la Bucuresti si a controlat total economia Romaniei. Comunistii romani au adoptat aceeasi atitudine fata de Biserica Ortodoxa ca si regimul stalinist care a cautat eliminarea clerului ortodox pe care l-a persecutat cateva decenii prin temnite si executii si prin deportari in gulagurile din Siberia. Si preotii romani au fost aruncati in inchisori si in lagarele de munca din care cei mai multi nu s-au mai intors acasa niciodata. Ura dictaturii comuniste a distrus oameni dar si sfinte locasuri cu a caror disparitie s-au pierdut si pagini din istoria tarii noastre. Regimul comunist a fost unul potrivnic oricarei forme de viata spirituala.
Caderea comunismului a redat poporului nostru libertatea, iar de acest lucru s-a bucurat in primul rand Biserica Ortodoxa, singura institutie care a rezistat dictaturii totalitare. Anii care au urmat au dovedit capacitatea clerului de a se adapta noilor cerinte. Biserica ajuns sa fie iarasi prezenta in scoli, armata, spitale si in asezaminte sociale. Ea insasi a devenit ocrotitoare celor incercati de viata pentru care a ridicat scoli, dispensare si asezaminte de caritate. Grija sa s-a rasfrant si asupra romanilor stabiliti in strainatate, astfel incat, imaginea de astazi a Bisericii este total diferita de cea din tipul dictaturii comuniste.
In dorinta de a participa alaturi de alte institutii la cinstirea istoriei tarii noastre la implinirea unui veac de la momentul unirii tuturor romanilor, Facultatea de Teologie Ortodoxa din cadrul Universitatii „Ovidius” din Constanta a organizat la 28 octombrie 2018, conferinta internationala: 1918-2018. Biserica Ortodoxa si societatea româneasca intr-un veac de istorie. Pe langa referatele sustinute de cadrele didactice din facultatea noastra in volum gasim si studiile intocmite de profesori si doctoranzi din cadrul altor facultati din tara si strainatate. Am dorit ca prin aceste stradanii sa aducem un omagiu celor care s-au luptat si s-au jertfit pentru poporul nostru, pentru libertatea de care ne bucuram noi astazi.
Pr. Conf. Univ. Dr. Habil. Constantin-Claudiu Cotan,
Facultatea de Teologie Ortodoxa,
Universitatea ״Ovidius” din Constanta